Cand dragostea nu se imparte la doi…..nimeni nu pleaca cu fericirea ta, in buzunarul de la haina!Am crescut cu toții cu poveștile în care Făt-Frumos și fata împăratului trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. În basme, totul se termină cu primul sărut. În viață, problemele abia atunci încep.Cred că e într-un fel normal să ne implicăm în relații doar pentru entuziasmul de moment, fără a ne gândi la viitor. Suntem oameni, suntem supuși greșelilor. Avem dreptul să ne răzgândim. Avem dreptul să alergăm spre noi obiective și să lăsăm oameni și lucruri în spate. Dar niciodată nu ar trebui să avem dreptul să nu fim sinceri. Cel puțin jumătate din persoanele cu inimi frânte care încearcă încă să se refacă după o despărțire nu ar fi ajuns aici dacă “marea lor dragoste” le-ar fi privit în ochi și le-ar fi spus: “Nu ești tu de vină, nu sunt nici eu, dar relația asta nu mă face fericit. Hai să o încheiem aici!”Doar că oamenii nu fac (aproape) niciodată lucrul ăsta. Oamenii continuă să rămână în relații greșite, nu se sfiesc să (se) mintă, să (se) înșele, să rămână pe loc. O fac până în momentul în care apare ceva cu adevărat demn de efortul de a-și schimba viața. Un job atractiv într-o altă zonă sau uneori o altă persoană. Lucrurile nu se opresc aici. Vrem să ne schimbăm viața, dar nu suntem capabili să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce lăsăm în urmă. Ieșim pe ușa din spate din viețile oamenilor care ne iubesc și le lăsăm undeva întrun întuneric total, punându-și clasicele întrebări: “Eu unde am greșit?”Mă adresez acum celor care se întreabă unde au greșit: Ai greșit când ai făcut dintr-o persoană toată rațiunea ta de a fi. Ai greșit când ai dăruit totul fără să ceri un certificat de garanție asupra sentimentelor celui de lângă tine. I-ai dăruit inima să facă ce vrea din ea, dar nu aveai nici măcar asigurarea obligatorie. Pentru că guvernul nu se stresează de asigurările inimilor frânte. Alea trebuie să le dregi tu, oricât de șifonat ieși din ultima relație.Nici viața mea nu a fost roz. O spun pentru că știu că, într-o anumită măsură, suferința celorlați îi consolează pe cei slabi. Obișnuiam să fiu slab. Obișnuiam să spun că o iubesc și nu am ce să fac ca să scap de sentimentul ăsta care mă termina zi de zi, puțin câte puțin. Doar că între timp am învățat să fiu sincer cu mine. Am învățat să fiu puternic, ca să zic așa. Da, să fii puternic se învață! Nu din manuale de specialitate, nu din cărți motivaționale, ci trăind, iubind, suferind. Când inima îți este frântă de nenumărate ori, ajungi să te aștepți oarecum la verdictul ăsta. Nu spun să nu iubești. Asta ar fi cea mai mare prostie, să uiți să iubești. Însa spun, în schimb, că trebuie să înțelegi că uneori iubirea nu se împarte la doi. Uneori doar tu ești “prostul” care iubește. Și uneori nici măcar nu ești prost că o faci. Pentru că tu simți o dragoste curată, un sentiment unic. Mi-e milă de cei care și-au închis inimile cu sisteme centralizate și nu mai permit celorlați să intre acolo.Când lucrurile nu merg, doar pleacă. Când cel pe care-l iubești nu-ți răspunde sentimentelor, fă-ți curajul și pleacă. Pleacă cât încă ai timp! Pleacă în ciuda temei ăleia teribile de singurătate! Pleacă chiar dacă o faci cu cioburile inimii prin buzunare. Nu am să te mint: Nu există super-glue pentru inimi frânte. Doar că timpul vindecă întotdeauna. Timpul separă iubirile greșite de cele demne de păstrat în amintire. Timpul te ajută să iei distanță și să ajungi să evaluezi fiecare situație în mod rațional. Dă-ți șansa de a te distanța, dă-ți timp! Întotdeauna o poți lua de la zero. Păstrează-ți zâmbetul pe chip. Persoanele demne să rămână în inimă, vor rămâne acolo o viață. Pe cele care ocupă locul de pomană, alungă-le. Fii puternic, ai încredere în tine, și-ai să vezi că vei reuși. De fiecare dată, fără excepții!
Iulia si gandurile 