Iubeste-l

Când un bărbat se apropie încetișor și îmbrățișează o femeie din spate, el închide un cerc. Cercul lui și al ei. Este un cerc al sensibilității, căldurii și protecției.Plasează femeia chiar în mijlocul acestui cerc plin de pasiune. Bărbatul demonstrează astfel că, în acel moment, ea este centrul universului său. Iar ea simte curenții care provin de la mâinile lui calde și liniștite.Când bărbatul îmbrățișează o femeie, ea simte că are aripi și poate zbura. Acest cerc al iubirii este calm și confortabil.Această sensibilitate o face să se topească ca un cub de zahăr într-o ceașcă de cafea. Cine este ea acum, stând în centrul cercului lui?Ce simte ea? Cine este ea în acel moment?Este o femeie sau o fată? Se simte iubită sau o face pe iubitoarea? Simte ea cum pătura de tăcere care îi acoperă umerii îi ascunde gândurile de bărbat sau nimic nu este ascuns în acest cerc privat?La urma urmei, el doar o ține, protejând-o de lumea exterioară care este atât de rece și singuratică. Dar în brațele lui este cald și bine. Aceste brațe sunt protecția și liniștea ei.Este tot ceea ce o femeie în subconștient caută, așteaptă și la ce speră.Îmbrățișează-ți femeia mai des. Plaseaz-o în centrul cercului tău. Prețuiește-ți femeia arătându-i cât de tandră și senzuală poate fi dragostea ta. Doar iubește-o. Ea așteaptă asta. La fel ca tine.Iubește-l pe cel care nu consideră problemele tale o inconveniență. Iubește-l pe cel care nu se va plictisi să asculte despre dificultățile din viață ta. El vă ști că tu nu deții controlul asupra lor. Pe cel care știe că dacă ai avea puterea să rezolvi toate problemele din viața ta, demult ai fi făcut-o.Iubește acea persoană care nu va pleca. Care nu te face să te simți vinovată că ești obosită sau singură. Care nu îți va reproșa că nu te placi și ai complexe. Iubește-l pe cel care va încerca să te ajute. Care nu va înceta să te iubească când asta va părea dificil.Iubește-l pe cel care îți va permite să fii tu însuți, chiar și în momentele când ești confuză și nici tu nu știi care ești tu reala. Pe acea persoană care nu îți va cere să te prefaci că totul este în regulă când asta nu este adevărat. Care va ști diferența între un ”sunt bine” spus sincer și nu.Iubește-l pe cel care știe când fericirea ta este autentică. Pe cel care te va face să zâmbești. Care te va motiva să te bucuri de viață, atunci când totul vă părea sumbru.Iubește-l pe cel care nu va fi supărat pe tine pentru lucruri neînsemnate. Iubește-l pe cel care te va iubi necondiționat. Care nu doar vorbește despre dragostea sa, dar și o demonstrează. Pe cel alături de care te simți iubită, pentru că el știe cât de dureros poate fi să simți că persoana alături de tine nu ține la tine.Iubește acea persoană care va dori să fie lângă tine chiar și atunci când viața va părea dificilă.Care nu se va simți dezamăgită, ci îți va întinde mâna să te ajute.Iubește-l pe cel care îți este alături. Care știe diferența între a spune și a face. Iubește-l pe cel care își îndeplinește promisiunile.Iubește persoana care nu tot vine și pleacă, dar care rămâne. Dacă o persoană va dori să fie cu tine, ea va fi. Iubirea poate presupune multe provocări, dar în sine ea este ușoară. Iubind trebuie să te simți sigur și confortabil.Iubește-l pe cel care nu va ceda și nu va renunța. Care va lupta pentru iubirea voastră. Care te va iubi atât de mult, că îi va fi imposibil să descrie asta în cuvinte.

Cand…


O femeie înțeleaptă va găsi potrivit să uimească un bărbat cu atitudinea și dragostea ei, decât cu goliciunea picioarelor. Până la urmă, contează ce vrea de la el și de la ei ca pereche. Vrea plăcere de moment – folosește picioarele. Vrea un bărbat bun – folosește mintea. E cel mai direct gând, dar și cel mai potrivit. Pentru că nu e neapărat să-ți dai jos hainele de fiecare dată când vrei să surprinzi sau să cucerești pe cineva. E corect, vei cuceri, dar pe cine și pe cât timp?De asta sunt femei deștepte și femei înțelepte. Cele deștepte știu că au modalități multe să prindă în plasă un bărbat și de regulă folosesc cea mai simplă dintre ele. Un flirt, un zâmbet, o cochetărie și atât: e al ei. O femeie înțeleaptă însă se va respecta mult mai mult decât să-și permită asta. Ea va găsi potrivit să fie goală doar în fața omului ei. Până atunci își va folosi farmecul, feminitatea, cuvintele potrivite pentru a găsi acel om. În dragoste nu cumperi și cu atât mai mult nu te vinzi.Nu te crede deșteaptă atunci când ai cucerit simplu. Probabil acel bărbat te va crede și el femeie ușoară. Nu transforma dotările tale fizice în instrumente de flirt. Așa va fi o dată, de două ori, de trei. Apoi te deprinzi, apoi nu mai cauți dragoste adevărată. Pentru că și bărbații la rândul lor și-au făcut clasamente cu tipuri de femei. Cu unele doar se culcă, cu altele construiesc familii. Cu unele sex, cu altele dragoste. După cum ești, așa și primești. E bine să înțelegi realitatea fără a o întoarce pe placul tău. Așa cum tu ca femeie vrei un bărbat corect și potrivit, așa și el ca bărbat vrea o femeie sinceră și devotată. Dacă te ascunzi după o fustă mulată perfect nu vei cunoaște niciodată un bărbat în sinceritatea lui. Trebuie să ai înțelepciunea potrivită ca să ai și bărbatul potrivit. Trebuie să știi în fața cui să te dezbraci și cui să-i permiți să-ți îmbrace haina. Trebuie să placi omului tău pentru sinceritate, implicare și atitudine, nu pentru un corp frumos. După vreo zece – douăzeci de ani lucrurile vor sta exact invers. Ce faci atunci?„A avea minte” – e când femeia nu trebuie să se dezbrace, ca să placă cuiva. Un bărbat puternic nu se identifică prin cantitatea de mușchi de pe corp. De asemenea, masculinitatea nu înseamnă să îți ascunzi lacrimile, pentru că ele ar putea fi interpretate ca slăbiciune.Un bărbat puternic este cel care-și permite să plângă în fața altei persoane. Cel căruia nu-i este frică să vorbească despre propriile sentimente.Un bărbat puternic este sincer într-o relație. El nu manipulează persoana iubită pentru a-și satisface propriile dorințe. El va sacrifica propriile resurse în egală măsură cu partenera lui, pentru a-i demonstra că ține cu adevărat la ea.Un bărbat puternic nu se va speria să arate fidel în ochii iubitei. Dimpotrivă, el va fi mândru de relația sa cu partenera și nu se va deranja să afișeze asta.Un bărbat puternic va recunoaște că este îndrăgostit și nu va considera asta un sentimentalism inutil.Un bărbat adevărat este cel care are valori și principii cărora le rămâne loial. Se va menține demn în orice situație, pentru că își știe prețul.Un bărbat puternic își va respecta femeia necondiționat.Un bărbat puternic nu se va simți amenințat de o femeie puternică, ci o va trata cu considerație.Un bărbat puternic va fi în stare să aprecieze atât libertatea sa, cât și cea a partenerei lui.Un bărbat puternic este cel care nu va percepe dragostea partenerei ca pe ceva ce i se cuvine, ci ca pe ceva special.Un bărbat adevărat este persoana pe care trebuie să o iubești fără rezerve, deoarece el îți va răspunde cu reciprocitate.

Nu poti…


Maturitatea e plină de experiențe, lecții, regrete, amintiri frumoase și mai puțin frumoase. Tot ce ai acumulat din trecut, trăiri sau greșeli, te-au ajutat într-un mod frumos și firesc să fii omul de azi. Și de foarte multe ori se întâmplă ca trecutul să-ți lase multe frustrări sau clișee de care cu greu te poți lăsa. Îți construiești păreri sau priorități pe baza la ceea ce ai trăit, ai simțit și ai greșit. Iar unele nu sunt corecte. Ai vrea să-ți schimbi viața, ai vrea să ai pe cineva alături. Ai ajuns la etapa când înțelegi că un om e împlinit cu sine atunci când are omul potrivit alături.E normal să-ți dorești să fii fericit, să ai o familie, o casă și copii frumoși. La fel de normal e să cauți pe acel om care să fie compatibilitat cu tine, între voi să fie chimie și înțelegere. E corect să ai așteptări și pretenții. E frumos să vrei să fii iubit. Dar egoismul pe care îl ai trebuie să-l controlezi, să fie limitat. Trebuie să oferi și tu la rândul tău fericire acelui om pe care îl vrei.Ca să poți face alt om fericit, trebuie mai întâi să fii împăcat cu tine însuți. Atunci când te decizi să te implici într-o relație trebuie să fii convins că dorești acest lucru și că ești pregătit. Nu lua totul ca o joacă sau ca o simplă încercare. Astfel vei fi demonstra că ești pierdut într-un spațiu compus din multe întrebări, temeri și nu ai încredere în tine. De fiecare dată când totul va lua sfârșit vei rămâne dezamăgit. Dezamăgirile în cazul ăsta apar din cauza faptului că nu ți-ai asumat consecințele faptelor tale.Nu poți da fericire cuiva dacă nu ai destulă și pentru tine, suferind și legându-te de clișee. Căutând imposibilul și dorindu-ți fapte irealizabile. Atunci ești incapabil să poți faci pe altcineva fericit, starea ta de spirit te va da de gol. Unui om îi poți oferi o viață frumoasă alcătuită din amintiri și zâmbete care îi vor aduce zâmbetul pe față, doar atunci când ai acceptat tot ce s-a întâmplat cu tine și continui să trăiești cu un spirit optimist și plin de motivație.Ca să poți face alt om fericit, trebuie mai întâi să fii împăcat cu tine însuți. Nu poți da fericire cuiva dacă nu ai destulă și pentru tine. Nu întotdeauna cuvintele sunt cele potrivite pentru a explica. Nu mereu cuvintele pot sparge tăcerea. Uneori tăcerea e cea care sparge orice bariere și neînțelegerea din spatele lor. E una să vorbești și să aprobi și alta e să taci și să găsești puncte de legătură. Femeile întotdeauna s-au simțit bine alături de bărbații care le-au înțeles tăcerea.Cei care nu știu cum să reacționeze când taci și nu-și dau seama dacă în acel moment vrei să spui ceva sau nu mai ai ce spune nu-ți vor simți nici fericirea și nici tristețea. Trebuie timp sau compatibilitate mare ca să simți un om drag. Să-i cunoști reacția, gândul, motivele de fericire. Abia atunci poți spune că e dragoste la maxim. Pentru că dragostea nu e în săruturi mici și nici în îmbrățișări de ocazie. E în posibilitatea de a te regăsi și a înțelege.Cuvintele uneori sunt de prisos. Cuvintele nu spun decât despre o stare exterioară, una de multe ori superficială. Abia când știi e e în sufletul celuilalt poți să spui că te apropii de lumea lui. Abia când știi să citești tăcerea, poți să apropii un om drag. Dincolo de explozii de cuvinte, dincolo de nemulțumiri, supărări sau senzații de bine, e dragostea care nu se vorbește, dar se simte. Iar dacă cineva te simte așa cum ești, păstrează-l. Se prea poate să fie unul dintre puținii care te vor iubi cu adevărat.Cel care nu îți înțelege tăcerea, puțin probabil să-ți înțeleagă și cuvintele.

Ce ar fi…….?


I-am șoptit pentru prima dată cuvintele fără să țin cont de nimic. Doream să o fac să se simtă plăcut. Doream să știu că e aproape și a doua zi. Doream un moment al nostru. Și l-am avut. I-am fost credincios din prima clipă și nu regret asta. I-am adus cafeaua. I-am adus flori. I-am adus apoi inima cu toate destăinuirile ei. Era o dimineață plină cu ea.
Ea mi-a răspuns. Mi-a luat toate grijile între palmele ei și-am simțit pentru prima dată cum e să uit. Eram fericit. I-am luat buzele și mă jucam cu ele. Mă jucam cu mâinile ei, cu fața ei, cu corpul ei. Îi citeam dorințele între două săruturi. Era a mea. Regina mea, pasărea mea măiastră, partea bună din mine. O iubeam. Era prima dimineață în care o iubeam.
O îmbrățișez mai strâns. O simt. Îi simt respirația, cuvintele pe care ar vrea să mi le spună. Tăcerea ei. Îi simt calmul și liniștea. Se ghemuiește la pieptul meu, de teamă să nu dispar. Eu însă sunt aici. Eu mereu voi fi aici. Mă întorc spre ea și îi șoptesc:…„Bună dimineața, te iubesc!”Femeia iubita se tine de mana, nu de vorba! Un barbat care iubeste stie asta.
Iar o femeie care il iubeste nu il va lasa niciodata sa ii dea drumul!

Cand un barbat te iubeste…

Te ascultă cu adevărat. Când îți pasă de un om, pentru tine este important fiecare cuvânt pe care îl spune. Încerci să-i afli părerile și sfaturile. Acest lucru este valabil, mai ales, pentru bărbați. Vei înțelege că te iubește, pentru că are suficientă încredere în tine să-ți ceară ajutorul sau sfatul. Va discuta și se va certa cu tine. Dacă pentru tine nu este important rezultatul, nici nu discuți despre el, nu-i așa? Din acest motiv, dacă pentru un bărbat este important să discute și să decidă o întrebare, va insista până nu va găsi o soluție. Va fi gata să-și schimbe părerea. Chiar și omul cel mai încăpățânat va fi gata să-și schimbe părerea de dragul femeii pe care o iubește. Se va întâmpla, pentru că îi respectă opinia și este importantă pentru el. Va fi gata să ajungă la compromis și va face acest lucru cu plăcere. Va lupta mereu pentru tine. Și nu doar pentru a-și satisface ego-ul masculin, ci pentru că este conștient că o altă femeie ca tine nu există. Din acest motiv, nu vrea să te piardă și va lupta pentru voi.Va face orice pentru femeia iubită. O va susține, o va ajuta, se va distra cu ea și îi va împărtăși visele. Va dori să-și petreacă viața cu ea și să depășească împreună toate problemele care vor apărea în cale.

Nu amana…..traieste…


Nu amâna îmbrățișările pentru cei care au nevoie de ele. Oamenii sunt foarte imprevizibili și indiferenți. Fac orice ca să demonstreze unui om care nu-i pasă cât de mult le este drag. Și tratează cu aroganță, nu-și găsește timp pentru cei care i-ar lua oricând în brațe. Tu fii diferit.Nu amâna ziua în care să-i asculți pe cei care te cred cel mai important om din viața lor. Asculți oamenii care nu-ți dau nimic bun, care știu doar să se plângă și să de vina pe cei din jur pentru eșecurile lor. Iar pe cei care te-ar ajuta să te dezvolți îi tratezi cu indiferență și mereu cauți motive doar pentru a-ți scuza absența. Noi oamenii mereu provocăm durere și îi dezamăgim pe cei care ne văd perfecți, care au văzut în noi ceea ce alții nu au putut vedea. Au citit printre cuvinte și au avut răbdarea să ne dea de fiecare dată câte o șansă.Nu amâna oamenii dragi pentru „mai târziu”. E ușor să întorci spatele celor care te iubesc. E ușor să lași frâu liber orgoliului și mândriei. Atunci când te încăpățânezi și cerșești atenția de la cei care nu-și fac timp pentru tine, o ignori pe cea care ți se oferă. Cât de straniu ar suna, dar din acel moment când cauți iubirea acolo unde nu poate fi, dar conștient o calci în picioare pe cea care ți se dă necondiționat, tu însuți mergi spre dezamăgire și suferință. Pentru că atunci când vei conștientiza că ai greșit, deja va fi prea târziu.Mai târziu nu vor fi. Nu vor fi cei care mereu te-au așteptat, te-au iertat și au sperat că-ți vei aduce aminte de ei. Poate că vor înțelege că e în zadar să spere și vor continua să-și trăiască viața, să iubească, să-și urmeze visurile. Sau pur și simplu vor pleca acolo unde nimeni nu se mai întoarce. Iar de aici nu trebuie să dai vina pe nimeni. Obiceiul ăsta incurabil a oamenilor de a învinui pe oricine la întâmplare, doar ca să nu-și recunoască propriile greșeli și să învețe lecția din tot ce s-a întîmplat, nu trebuie să fie o calitate de-a ta. Trebuie fii responsabil de faptele și comportamentul pe care le afișezi și totodată să-ți asumi consecințele care vor urma.Îmbrățișează, ascultă și iubește pe cei care te tratează cu aceeași reciprocitate.Nu ai cum să anticipezi un moment de dragoste sau unul de trădare decât dacă ești expert în ghicitori, iar cum nimeni nu are darul ăsta cel mai bine e să trăiești corect prezentul. Atunci nu vei anticipa, dar vei ști că altfel decât bine nu poate fi. Pentru că în viață totul ți se întoarce și pentru că totul e în mâinile tale. Cum faci și pe cine păstrezi alături, aceea și ai.Mâine e o altă zi. Mâine poți să fii mai fericit sau poți să suferi. Maine poti pierde un om un om drag sau poti intalni omul vietii tale. Mâine poți să ajungi un nimeni sau poți fi cunoscut de o lume întreagă. Mâine vei reuși să-ți realizezi visul sau vei înțelege că nimic nu mai are rost. Multe se vor realiza și multe nu vor avea loc niciodată. Nu ai de unde să știi. De asta ce va fi mâine nu ar fi potrivit să te intereseze la fel de mult ca ce este azi. Astăzi este momentul cel mare, astăzi vei iubi mult, vei reuși totul, vei învăța o lecție și vei merge mai departe cu capul sus. Mâine e o altă zi.Scopul fiecăruia dintre noi e să fie fericit AZI! Fie că ești fericit singur sau alături de cineva, fie că ai tot ce îți dorești sau mai lucrezi la asta, azi trebuie să fii fericit. Azi trebuie să săruți, azi trebuie să scrii acel mesaj, azi trebuie să oferi acea îmbrățișare, azi trebuie să ceri iertare sau să accepți iertarea cuiva. Azi trebuie să faci ceea ce ai dorit dintotdeauna, dacă asta îți aduce fericire și dacă nu îi face nefericiți pe alții. Trăiește clipa și nu lăsa pe altcineva să trăiască în locul tău. Niciodată!Noi nu știm ce va fi mâine. Treaba noastră e să fim fericiți astăzi. Atât de mult s-a spus despre dragoste că uneori unii încetează să o simtă şi doar o citesc. Atât de mult s-a scris despre fericire că mii de oameni o caută printre cuvinte, fără a-i afla gustul. Şi atât de des se confundă pofta cu împlinirea, că-ţi pare că de la dragoste la fericire e o prăpastie imensă.Fiecare dintre noi vrea să fie fericit iar pentru a fi fericit caută lucruri şi oameni care să le motiveze fericirea. Aşa încep să caute în trecut, comparând şi să spere la un viitor frumos, visând. În prezent rămân oameni la care ţii şi lucruri pe care le iubeşti, dar mereu le compari şi vrei mai mult. Poate de asta sunt atât de mulţi oameni nefericiţi. Să iubeşti este atât de frumos, să iubeşti ceea ce ai în prezent este mai mult decât atât. Nu frumosul contează într-o relaţie, ci împlinirea ambilor şi înţelegerea într-o noapte friguroasă de iarnă că cel care stă gol lângă tine este omul tău. Omul şi jumătatea ta. În caz contrar, mereu vei dori altceva, în alt mod şi în cu totul alt loc. Să simţi prezentul străin e cea mai mare pedeapsă în dragoste. Aşa că chiar dacă ai trăit un trecut frumos, chiar dacă acolo au rămas oameni pentru care erai tot sau la care ţineai total, trăieşt prezentul. Pentru că aceasta este singurul, dar singurul mod de a trăi fericirea.Dragostea se trăiește în prezent și pentru prezent. Ca şi fericirea. Iubește ceea ce ai acum, iubește sincer și prețuiește cu recunoștință. Pentru că nu știi care sărut va fi ultimul, care cuvânt nu va fi spus, care discuție nu se va repeta, cu cine niciodată nu vei mai fi sau unde niciodată nu te vei mai întoarce. Uneori nu știi cum se va termina o nouă poveste din viața ta, dar atât timp cât ea este, trăiește fiecare moment, secundă, clipă, trăiește-i emoțiile și grijile şi toată fericirea.Oferă azi mai mult decât în oricare altă zi. Cuprinde azi mai mult decât oricând. Privește omul drag în ochi, spune-i cât de fericit ești lângă el, fă-i o cafea dimineața, scrie-i un mesaj sincer, oferă-i flori sau orice gând bun, ajută-l, susține-l, mergi cu el la un film sau teatru, fii alături. Dragostea se trăiește în prezent. Mâine poate fi la fel de frumos sau nu. Iubește azi, iubește sincer, fiţi fericiţi. Pe bună dreptate, fericirea este atunci când nu îţi trebuie nimic altceva în prezent decât ceea ce ai…sau pe cine ai. Trăiește momentul, trăiește viața, trăiește omul de lângă tine…

Cand dragostea………


Cand dragostea nu se imparte la doi…..nimeni nu pleaca cu fericirea ta, in buzunarul de la haina!Am crescut cu toții cu poveștile în care Făt-Frumos și fata împăratului trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. În basme, totul se termină cu primul sărut. În viață, problemele abia atunci încep.Cred că e într-un fel normal să ne implicăm în relații doar pentru entuziasmul de moment, fără a ne gândi la viitor. Suntem oameni, suntem supuși greșelilor. Avem dreptul să ne răzgândim. Avem dreptul să alergăm spre noi obiective și să lăsăm oameni și lucruri în spate. Dar niciodată nu ar trebui să avem dreptul să nu fim sinceri. Cel puțin jumătate din persoanele cu inimi frânte care încearcă încă să se refacă după o despărțire nu ar fi ajuns aici dacă “marea lor dragoste” le-ar fi privit în ochi și le-ar fi spus: “Nu ești tu de vină, nu sunt nici eu, dar relația asta nu mă face fericit. Hai să o încheiem aici!”Doar că oamenii nu fac (aproape) niciodată lucrul ăsta. Oamenii continuă să rămână în relații greșite, nu se sfiesc să (se) mintă, să (se) înșele, să rămână pe loc. O fac până în momentul în care apare ceva cu adevărat demn de efortul de a-și schimba viața. Un job atractiv într-o altă zonă sau uneori o altă persoană. Lucrurile nu se opresc aici. Vrem să ne schimbăm viața, dar nu suntem capabili să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce lăsăm în urmă. Ieșim pe ușa din spate din viețile oamenilor care ne iubesc și le lăsăm undeva întrun întuneric total, punându-și clasicele întrebări: “Eu unde am greșit?”Mă adresez acum celor care se întreabă unde au greșit: Ai greșit când ai făcut dintr-o persoană toată rațiunea ta de a fi. Ai greșit când ai dăruit totul fără să ceri un certificat de garanție asupra sentimentelor celui de lângă tine. I-ai dăruit inima să facă ce vrea din ea, dar nu aveai nici măcar asigurarea obligatorie. Pentru că guvernul nu se stresează de asigurările inimilor frânte. Alea trebuie să le dregi tu, oricât de șifonat ieși din ultima relație.Nici viața mea nu a fost roz. O spun pentru că știu că, într-o anumită măsură, suferința celorlați îi consolează pe cei slabi. Obișnuiam să fiu slab. Obișnuiam să spun că o iubesc și nu am ce să fac ca să scap de sentimentul ăsta care mă termina zi de zi, puțin câte puțin. Doar că între timp am învățat să fiu sincer cu mine. Am învățat să fiu puternic, ca să zic așa. Da, să fii puternic se învață! Nu din manuale de specialitate, nu din cărți motivaționale, ci trăind, iubind, suferind. Când inima îți este frântă de nenumărate ori, ajungi să te aștepți oarecum la verdictul ăsta. Nu spun să nu iubești. Asta ar fi cea mai mare prostie, să uiți să iubești. Însa spun, în schimb, că trebuie să înțelegi că uneori iubirea nu se împarte la doi. Uneori doar tu ești “prostul” care iubește. Și uneori nici măcar nu ești prost că o faci. Pentru că tu simți o dragoste curată, un sentiment unic. Mi-e milă de cei care și-au închis inimile cu sisteme centralizate și nu mai permit celorlați să intre acolo.Când lucrurile nu merg, doar pleacă. Când cel pe care-l iubești nu-ți răspunde sentimentelor, fă-ți curajul și pleacă. Pleacă cât încă ai timp! Pleacă în ciuda temei ăleia teribile de singurătate! Pleacă chiar dacă o faci cu cioburile inimii prin buzunare. Nu am să te mint: Nu există super-glue pentru inimi frânte. Doar că timpul vindecă întotdeauna. Timpul separă iubirile greșite de cele demne de păstrat în amintire. Timpul te ajută să iei distanță și să ajungi să evaluezi fiecare situație în mod rațional. Dă-ți șansa de a te distanța, dă-ți timp! Întotdeauna o poți lua de la zero. Păstrează-ți zâmbetul pe chip. Persoanele demne să rămână în inimă, vor rămâne acolo o viață. Pe cele care ocupă locul de pomană, alungă-le. Fii puternic, ai încredere în tine, și-ai să vezi că vei reuși. De fiecare dată, fără excepții!

Sunt oameni care…

Sunt oameni care nu pot iubi altfel decât adevărat și nu pot ține la cineva altfel decât sincer. Ei nu-și vor permite să lase pe oricine în viața și mai ales în inima lor. Vor căuta cu grijă un suflet pereche. Uneori ani, uneori o viață. Uneori se vor mulțumi cu gândul că au căutat. Însă atunci când vor găsi, vor oferi mai mult decât ar primi o lume întreagă. Vor lăsa deoparte un gând singuratic și vor trăi în doi și pentru doi. Vor iubi, iar asta atât de puțini o pot face sincer. Însă sunt și oameni care toată dragostea asta o prefac în scrum într-o singură zi. Așa, construiesc ani de zile și apoi parcă ceva se rupe într-o clipă. Fie se plictisesc, fie singuri nu știu ce vor, dar parcă nimic nu mai e la fel. Ei nu se mai recunosc. Devin săraci sentimental și înăuntru goi. Devin doi străini care încă se mai țin de mână. Sunt oameni care lasă – chiar dacă dragostea nu se stinge niciodată. Sunt oameni…Sunt oameni care-și jură dragoste pentru toată viața și într-un moment de inconștiență calcă în picioare tot ce a fost. Uită că fericirea fiecăruia e numele celuilalt, că până nu demult orele de dulcegărie se împărțeau la doi și că nimic, dar nimic nu va putea înlocui amintirile. Ei vor lăsa din prostie și vor iubi din deprindere.Sunt oameni care se iubesc fierbinte și într-o clipă devin reci, clipa asta însemnând o viață de om. Uită că aveau visuri comune și uită să se asculte, deși fiecare ar avea atâte de spus. Ei vor respinge din plictiseală și vor apropia din obișnuință.Sunt oameni care doresc enorm pe cineva alături și lasă. Uită că ieri ea îl ruga să mai stea încă puțin și el îi promitea că va fi mereu acolo, alături. Că tot ce a fost nu a fost o glumă de prost gust și nici măcar o aventură. Că prea mult au căutat și prea greu au găsit. Ei vor ignora din amuzament și vor pofti din pasiune.Sunt oameni care iubesc și trădează. Așteptări, ani buni de căutare, dorințe neîmplinite. De altfel toate comune. Uită că e imposibil să găsești un suflet pereche a doua oară. Uită că poți să mori de dor. Uită că poți să suferi de durere. Uită că dragostea o trăiești și apoi lupți pentru ea. Că fericirea o simți și apoi faci orice să o menții. Ei vor uita din prea mare efort și vor ține minte din prea multe amintiri.Sunt oameni care se caută o viață și apoi se pierd într-o singură zi. 
Dacă bărbatul de alături nu te ajută să-ți rezolvi problemele, dar îți creează altele noi, înseamnă că nu e bărbatul tău. Dacă te forțezi pe loc și de fiecare dată când ceri ajutorul omului drag vezi indiferență, înseamnă că nu atât de drag e acel om. Dacă îți faci planuri și mereu trebuie să le faci singură, înseamnă că altcineva ar fi potrivit să facă parte din acele planuri. Pentru că nu se iubește fără să faci nimic. Pentru că dragostea se demonstrează cu fiecare gest, nu cu fiecare cuvânt. Pentru că un bărbat rezolvă problemele, nu adaugă altele noi.Nu spune bărbatului tău că te simți slabă în fața problemelor. El demult trebuia să fie alături. Nu-i spune că nu mai știi ce să faci. El deja trebuia să te încurajeze și să-ți dea o soluție. Sau cel puțin să întrebe dacă ai una. Nu spune bărbatului tăi să se trezească la realitate. Dacă în el nu e simțul responsabilității, al dragostei față de tine, ai putea să insiști de o mie de ori că tot același răspuns ai primi. Un bărbat corect este alături. El întreabă, el așteaptă răspunsuri și în nici un caz nu lasă pe femeia lui să fie măcinată de griji și neputință. Pentru că el e alături la bine și la greu, nu-i așa?Dacă ești sigură pe omul tău, vei fi sigură și pe deciziile sale. Vei fi convinsă de acțiunile lui. Nu te vei întreba de fiecare dată ce va face, cum va face, oare va fi el aproape când vei avea nevoie. Pentru că susținerea nu se întreabă, se testează în diverse situații.Nu spune bărbatului tău că ai o problemă. Întoarce-te spre problemă și spune-i că ai alături un bărbat…..

Nu gresim oamenii,,,,,


Trăiţi dragostea mai simplu, iubiţi mai simplu şi nu vă fie teamă să luptaţi pentru ceea ce este al vostru.Noi nu greșim oamenii. Atunci când iubim cu adevărat pe cineva și peste un timp ni se pare că nu mai e omul de altădată și spunem că am greșit alegând-ul pe el drept motiv al dragostei, abia atunci greșim. Pentru că nu iubim ceea ce vrem noi, dar ceea ce îl reprezintă pe el, omul iubit, în fața noastră. Fie asta ochii lui, felul în care vorbește, felul în care face dragoste sau chiar și indiferența. Iubim fără a percepe dragostea ca o datorie, ci ca un fapt firesc. Iubim și atât. Ceea ce se întâmplă în timp nu e decât pofta noastră de a vedea pe omul de alături altfel.Noi nu greșim oamenii. Greșim cu emoțiile, cu răspunsurile, cu așteptările, dar nu cu oamenii. Oamenii sunt doar purtători de dragoste și doritori de ea. Cineva oferă și cineva primește. Dacă nu primești sau nu așa cum vrei tu, dai vina pe om. El e idiot. El e responsabil. Fără măcar să știi că pur și simplu cu acest om nu ți se potrivesc dorințele, așteptările, poveștile. Oamenii care ne iubesc din contra, se schimbă pentru noi în sensul bun, iar mulți percep asta ca un efort. Ca un motiv de a părea mai bun. De aici apare invidia în relație, cine iubește mai mult. Iar invidia e fatală, chiar și pentru cei mai îndrăgostiți oameni.Noi nu greșim oamenii. Nu greșim nici cu alegerea noastră. Nici cu dorințele noastre. Greșim dorindu-ne un altfel el sau o altfel ea. Greșim cerând ceea ce nu va putea da, nici azi și nici mâine. Greșim reproșând că nu e așa sau altfel și că nu va fi niciodată. Greșim considerând viețile noastre pecetluite de viața altuia. Greșim sperând că se va schimba. Greșim să vedem în omul de alături un producător de dragoste, noi rămânând simpli consumatori. Greșim să vedem un ideal. Ideal e doar alături de tine sau de alt om. Greșim când vrem ceea ce nu spune. Când vrem ceea ce nu trăim. Când vrem ceea ce nu iubim.Noi nu greșim oamenii. Noi pur și simplu ne grăbim să îi vedem așa cum am vrea noi să fie. Greșelile ne fac mai puternici. Ne adaugă experiență acolo unde suntem slabi. Ne provoacă să ne regăsim. Dar tot greșelile ne fac să regretăm. Ne îndepărtează oamenii dragi. Ne aduc momente de umplutură și emoții de minut. Uneori greșim o singură dată și suferim restul vieții, alteori greșim de mai multe ori și nu ne pasă. Însă numai atunci când ne vom asuma fiecare greșeală vom înțelege cât de mult a contat un cuvânt, o faptă, un gest.Plecăm prea repede sau rămânem prea mult. E marele paradox al iubirii adevărate, al relațiilor care par a fi de lungă durată, al oamenilor sinceri. Dragostea nu a fost niciodată mai vulnerabilă decât atunci când te îndoiești sau când pleci pe ușa din spate. Dragostea nu a fost niciodată mai lipsită de gust și valoare decât atunci când crezi că nu mai poți shimba nimic. Sau invers, când ai certitudinea că mai este o șansă. În ambele cazuri greșești. Te lași păgubaș înainte să afli cu adevărat ce se ascunde în sufletul unui om sau te agăți cu disperare de cuvintele cuiva căruia nici nu îi pasă de ce simți tu. Dragostea e ca o sabie cu două tăișuri: e frumoasă până nu te arzi sau regreți.Cea mai mare greșeală a noastră…..a celor care iubesc, e că plecăm prea repede și rămânem prea mult. Plecăm fără a calcula ce se întâmplă după asta și rămânem fără a înțelege ce ar fi fost dacă era altfel. Așa pierdem și ultimile rezerve din noi. Ne consumăm sentimental și e greșit. E greșit să iubim nepotrivit, e greșit să jertfim în zadar, e greșit să încercăm să anticipăm unele momente. Uneori e bine să greșești. Uneori ai fi vrut să nu o faci niciodată.Noi facem multe greșeli. Dar cea mai mare greșeală e că plecăm când cel mai mult trebuie să rămânem și rămânem când cel mai mult trebuie să plecăm. Învaţă să pleci când e cazul.Asta nu înseamnă să te dai bătut când vezi un obstacol. Înseamnă să laşi în urmă lucurile ce îţi afectează negativ viaţa.Uneori „să pleci”…este cel mai corect lucru, alteori unicul. Nu trebuie mereu să finalizăm ceea ce facem, uneori e mai logic să începi încă odată de la zero.Felul în care înţelegem dragostea e diferit. Felul în care simţim dragostea e mereu acelaşi. Nu toate iubirile sunt predestinate să lupţi pentru ele, în schimb pentru cele adevărate merită să te schimbi, să faci mai mult, să fii gata de orice. În dragoste nu există variante, probabilităţi sau incertitudini. Nu există ideea că azi lupt şi mâine nu, azi iubesc şi mâine iau o pauză. E mai mult decât un moft personal sau o dorinţă de moment. E totul sau nimic.Multe relaţii se rup înainte să înceapă cu adevărat. Şi mai multe cad atunci când lucrurile păreau că merg cel mai bine. Pentru că şi unele şi celelalte nu au avut dorinţă, în schimb au avut cu prisosinţă teamă. E prea uşor să-ţi fie frică şi să te laşi. Să cedezi fără să încerci. Să dai înapoi fără să lupţi. Asta o fac laşii iar în dragoste laşitatea cu siguranţă nu are loc.Teama de cum va fi persistă chiar şi când zici că mergi cu ochii închişi după omul tău. Pe lângă tu şi el, vor fi alţi sute care-şi vor da cu părerea. Că nu puteţi. Că nu sunteţi făcuţi unul pentru celălalt. De parcă ei ştiu ce înseamnă să fii făcut unul pentru celălalt. Aşa că ia-o frumos. Trăieşte frumos. Încearcă frumos. Vei avea tot timpul din lume să dai înapoi dacă nu e ceea ce ai căutat, însă nu vei putea întoarce timpul dacă nu îl trăieşti când trebuie şi lângă cine trebuie.Aşa, momentele de nebunie se leagă cu momentele de viaţă. Iar momentele de viaţă pline de dragoste sunt cele mai frumoase.În dragoste, să nu te temi. Nu-ţi fie frică să experimentezi, să treceţi dincolo de bariere, să lupţaţi. Nu te teme că el sau ea nu ţi se potriveşte ca o mănuşă. Ce este al tău, al tău va fi, oricum. Cine e omul tău nu va pleca nicăieri, nici când va veni momentul să-ţi mângâie ridurile cu drag. În cel mai rău caz, bucură-te că a fost.Până acolo însă, ai de încercat 100 de modalităţi să faci relaţia să meargă. În relatie, e mai simplu decât crezi. Înainte ca să spui ceva, întreabă-te: ne va apropia asta sau nu? Ceea ce faci sau vorbeşti va crea momentele de dragoste şi liniste sau nu? Dacă da, e bine. Dacă nu, întreabă-te : de ce îngropi relaţia?Cât de puternici nu ați fi, nu vă despărțiți de cei pe care îi iubiți. Doar omul la care ții și care te iubește poate să te ducă în cea mai fericită lume și să te scoată din cel mai urât iad. Iubirea nu este o joacă, căci nu te poți juca cu viața a 2 oameni. Iubirea este un răspuns, decizia să fii alături, să fii puternic, să iubești. Când iubești, trăiești. În rest, exiști. Aşa că, în dragoste, să nu te temi că nu va merge. Teme-te că nu ai încercat. Atunci, probabil veţi trăi frumos, împreună!

Femeia…….femeile…

Unora le plac blondele, altii prefer brunetele, unii se dau in vant dupa roscate. Unii prefera femeile slabe, altii mai plinute, unii cele cu pistrui, altii cele cu parul scurt. Gusturile nu se discutam de aia e si frumos.Suntem liberi sa alegem ce vrem, sa gustam fix ce ne place. In capul fiecarui barbat exista o idee despre cum sa arate femeia ideala. Vrem, nu vrem ne gandim la asta. Ne place sa fie senzuala, tandra, poate ne place o femeie sigura pe ea, poate una foarte sensibila si naiva. Fiecare cu filmul lui.Exista femeia “de bifat”. Femeia aia pe care orice barbat o vrea langa el la un moment dat. E o chestie de marcat. Toti ne gandim la ea, unii au avut asa ceva langa, altii nu. Exista femeia ..femeie. Aia naiva, sensibila, aia care mereu zboara, plina de vise si idealuri. Aia care vrea sa traiasca totul ca in filme, ca in basme, ca in vise. Femeia care crede ca poate ajunge cu tine acolo unde isi doreste.Exista femeia “ideala”. Aia de care te indragostesti pentru ca e asa cum iti place insa in cel mai scurt timp se transforma. Adica a jucat un rol. Este foarte frumoasa si pare sa fie asa si la interior. Eu ii spun femeia tapet. Toate sunt tipuri de femei pe care la un moment dat ni le dorm, cu ardoare. Experienta cu ele este benefica. Poti invata o gramada de lucruri. Si amandoi sunteti mai bogati dupa o astfel de experienta. In general. Mai exista un tip de femeie. Si despre ea vorbim astazi.Intalnesti la un moment dat in viata ta o femeie de genul asta. Habar nu am cum sa o cataloghez. Este o femeie sensibila, normala, nu iti pica fata pe jos cand o vezi, nu iti iese aparent cu nimic in evidenta la prima vedere. Nu este o frumusete care sa te tampeasca, care sa rupa ceva in tine de la prima vedere. Este ceva mult mai tare. Are o privire blanda, patrunzatoare, este o femeia care are multa afectiune si care nu se sfieste sa o impartaseasca cu tine, pur si simplu, natural, fara sa isi puna semne de indoiala, fara sa se gandeasca ca ea ofera prea mult.Este o femeie calda, delicata, completa din multe puncte de vedere. O femeie care te completeaza prin simpla prezenta, o femeie care face exact de trebuie sa faca fix in momentul in care trebuie sa faca. O femeie care o sa actioneze exact asa cum ai vrea tu sa actioneze, o femeie care te va lasa cu gura cascata in clipa in care o sa faca un gest simplu. Un gest care o sa iti placa la nebunie, care o sa te marcheze, prin simplitate si inocenta, prin frumusete si naturalete.Este femeia pe care vrei sa o descoperi in fiecare zi, vrei sa mai te imbogatesti cu putin din bogatia ei. Este genul de femei care cand ai patit ceva, ai o problema,o sa te priveasca fix in ochi, o sa te mangaie delicat pe fata si o sa iti spuna ca atata vreme cat sunteti amandoi..orice problema se poate rezolva. Este genul de femeie care te pune peganduri..si asta e de bine. Te face sa te gandesti ca esti un om fericit. Ca ea te-a ales, ca esti al ei, ca toti au pierdut razboiul asta si ca tu esti singurul care l-a castigat. Este femeia langa care iti faci ganduri, planuri, femeia langa care poti sa visezi, femeia langa care poti sa plangi, sa te impresioneze ceva si sa arati asta.Femeie pe care vrei sa o strangi de mana pe strada, femeia langa care vrei sa si dormi nu doar sa te culci, este femeia aia cu care diminetile friguroase ti se par calde, femeia cu care vrei sa stai toata ziua in pat, doar sa o vezi acolo, cu tine…doar voi, voi doi. E femeia cu care nu vrei sa pari altceva decat ceea ce esti, nu vrei sa o impresionezi prin ceea ce nu esti…ii spui franc in fata cine esti, ce vrei, cum vrei…este femeia langa care esti gol si atunci cand esti imbracat. Este femeia care te intelege, care te mangaie si iti spune o vorba buna, din suflet. Nu vrea sa fii zmeul zmeilor, nu vrea sa te dai leu, nu vrea sa o arzi Rambo. Ea te vrea fix asa cum esti. Ala de care s-a indragostit ea.Femeia asta stie sa gestioneze perfect o relatie. Stie ca nu esti doar al ei, stie ca ai prieteni, ca vrei sa iesi cu ei, intelege ca nu mergi cu ea in locul X doar pentru ca nu iti place acolo si nu vrei sa ii strici seara. este intelegatoare si are incredere in tine.iti da o sigurata pe care nicio alta femeie nu o da. Nu asteapta de la tine chestii pe care nu poti sa le oferi. Nu vrea sa te bage in filmele ei care tie nu iti plac. Nu vrea sa faca din tine nimic altceva decat ceea ce esti. Femeia asta stie una si buna..ca trebuie totul sa fie natural, firesc. Te vrea fix asa cum esti.Cu glumele tale cateodata proaste, cu carisma ta, cu imaturitatea ta. Te vrea asa alintat, cateodata nesigur, te vrea pentru umorul tau, pentru ca mereu esti optimist, mereu esti cu zambetul pe buze. Te vrea pentru ca esti timid, retras, te vrea pentru ca spui ca nu ai nevoie sa socializezi intr-o seara si ea chiar apreciaza asta si te lasa in pace, te vrea pentru copilariile din capul tau, te vrea pentru ca esti cu picioarele pe pamant, te vrea pentru ca ii oferi siguranta, maturitate. Te vrea pentru dragostea pe care o oferi, te vrea pentru stangaciile tale, pentru slabiciunile tale, pentru bunatatea ta.Te vrea pentru ca esti altruist, te vrea pentru ca spui tampenii cateodata la care ea se amuza, te vrea pentru ca te superi aiurea pe o prostie, te vrea pentru ca ii dai un mesaj gol la cinci dimineata si asta inseamna ca te gandesti la ea. Femeia asta este cea care te face sa iti reconfigurezi traseul. Sa vezi unele lucruri la ea care sa iti placa enrom de mult si la care nu te gandeai niciodata. Si uite asa..ajungi in mijlocul patului cu aceasta femei si ai in coltul gurii un zambet tamp in timp ce ea se alinta in bratele tale si spune lucruri simple si frumoase. Este o treaba greu de expicat.Femeia asta este un pachet minunat. Adica este o combinatie letala. O combinatie frumoasa. Cea mai frumoasa. Femeile astea sunt un palat care la interior arata la fel de bine ca la exterior. Nu este nimic lasat de izbeliste. Totul este asezat cu grija la locul lui. Este un univers in care vrei sa ajungi si nu iti doresti sa mai iesi. Este o usa pe care odata ce ai intrat vrei sa o inchizi cu o mie de zavoare. Sa nu intre nimeni si nici tu sa nu mai iesi de acolo……niciodata……nici azi…nici maine……niciodata!